Povestea tâmplarului Andrei

 

Într-un sat liniștit, la marginea unei păduri dese, trăia un tâmplar pe

nume Andrei. Toată lumea îl cunoștea pentru priceperea sa și pentru

 inima lui bună. Atelierele sale erau pline de unelte strălucitoare și miros

 de lemn proaspăt tăiat. Fiecare obiect pe care îl făcea, fie o masă, un  scaun sau o ușă, părea să prindă suflet sub mâinile lui.

 

 Într-o dimineață de primăvară, Andrei se apucase să facă o bancă nouă pentru parcul din sat. Vroia să fie cea mai frumoasă bancă, cu spătar sculptat în forme de frunze și flori. Dar, chiar când dădea ultimele retușuri, un mic vrăbioi a intrat val-vârtej în atelier. Ciripea agitat și zbura de colo-colo, de parcă încerca să-i spună ceva. 

 — Hei, prichindelule, ce-i cu tine? întrebă Andrei, zâmbind. 

 Vrăbioiul s-a așezat pe masa de lucru și a ciocănit cu ciocul într-o bucată de lemn. Apoi s-a întors spre Andrei și a ciripit scurt, de parcă aștepta un răspuns. 

 Andrei și-a pus jos dalta și ciocanul. S-a apropiat încet de micuțul musafir și, privindu-l mai atent, a văzut că aripile îi erau obosite, iar penele păreau ciufulite. 

 — Ai nevoie de ajutor? a întrebat tâmplarul, ca și cum ar fi putut înțelege ciripitul păsării. 

 Vrăbioiul a zburat spre fereastră, s-a întors și apoi iarăși spre fereastră, de parcă îl chema pe Andrei. Curios, tâmplarul și-a pus pălăria și l-a urmat afară. Pasărea l-a condus până la marginea pădurii, unde, într-un copac bătrân, un cuib era distrus de vântul puternic din noaptea trecută. Puii de vrabie stăteau speriați pe o crenguță, iar mama lor ciripea din suflet, cerând ajutor. 

 — Asta e treabă pentru mine, spuse Andrei hotărât. 

 S-a întors repede în atelier și a început să lucreze. Cu mâini dibace, a tăiat, a șlefuit și a bătut cuie. În câteva ore, o căsuță mică, dar solidă, era gata. A sculptat pe acoperiș câteva flori și frunze, ca să se potrivească cu decorul pădurii. 

Când a agățat căsuța pe crengile copacului, vrăbioii au zburat imediat înăuntru, ciripind de bucurie. Mama vrabie i-a făcut o mică plecăciune tâmplarului, iar Andrei s-a simțit mai mândru decât dacă ar fi construit o casă pentru oameni. 

 De atunci, vrăbioiul care venise să-i ceară ajutor a devenit un musafir zilnic la atelier. În fiecare dimineață, se așeza pe marginea ferestrei, ciripind vesel, parcă mulțumindu-i tâmplarului pentru că i-a salvat familia. 

 Iar banca din parc? Și ea a fost terminată la timp, iar copiii satului o numeau „banca cu vrăbioi”, fiindcă, de multe ori, micii zburători veneau și se odihneau pe ea. 

 De atunci, Andrei nu mai era doar tâmplarul satului, ci și eroul păsărilor, iar poveștile despre iscusința și bunătatea lui au ajuns să fie spuse peste mări și țări. 

 Ce poți învăța din poveste: 

Cu doar câteva bucăți de lemn și puțină imaginație, poți ajuta natura și pe cei din jurul tău. Cine știe? Poate chiar vei face și tu o căsuță pentru păsări!  

 Asculta povestea tâmplarului Andrei: