Stejaru privea cu admirație ceilalți copaci din jur: unii erau înalți și falnici, alții aveau ramuri mari și frunze dese. „De ce eu nu cresc la fel de repede?”, se întreba el adesea.
Vântul îl auzea și-i șoptea:
— Nu te grăbi, micuțule. Fiecare are ritmul său.
Dar Stejaru încă se grăbea, întinzându-și rădăcinile și visând să ajungă mare într-o zi.
Timpul trecea. Primăvara aducea muguri, vara frunze verzi și dese, iar toamna scutura frunze aurii. Stejaru observa cum păsările veneau să se odihnească pe ramurile copacilor mai mari. Uneori se simțea trist că nu era încă suficient de puternic să le primească.
Într-o zi, un băiețel a venit să se joace în pădure. S-a apropiat de Stejaru și i-a spus:
— Ce frumos crești! Ai răbdare și devii puternic în fiecare zi!
Copacul a înțeles atunci că nu trebuie să se compare cu ceilalți. Fiecare zi aducea puțin mai multă putere, puțină mai multă înălțime, puțin mai multă frumusețe.
Anii au trecut. Stejaru a crescut mare și falnic, dar nu pentru că s-a grăbit, ci pentru că a acceptat ritmul său și a învățat să fie răbdător. Păsările au venit să se odihnească pe ramurile lui, iar oamenii i-au admirat tăria și frumusețea.
Stejaru a zâmbit în tăcere și a știut un adevăr simplu: viața nu este o cursă. Cine știe să aștepte și să-și urmeze drumul în ritmul său, crește cu adevărat.
Lecție invatată:
Nu te grăbi să ajungi înaintea celorlalți. Acceptă ritmul tău și ai răbdare — puterea și frumusețea se construiesc încet, zi de zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu